Apelând la serviciile Bayer Credit am avut plăcerea să o cunoaștem pe doamna Andra Duda, o profesionistă desăvârșită. Într-un domeniu complex și adesea confuz pentru mulți dintre noi, Andra a reușit să explice fiecare etapă a procesului de obținere a creditului cu claritate și răbdare. Nu doar că a răspuns la toate întrebările, dar a anticipat și nevoile, oferindu-ne informații esențiale înainte să i le solicităm. Timpul a fost un factor crucial pentru noi, iar Andra Duda a reușit să proceseze totul într-un timp incredibil de scurt. Am fost surprinșă de rapiditatea cu care a organizat toate documentele necesare și a interacționat cu instituțiile financiare pentru a asigura aprobarea creditului. Într-o perioadă în care fiecare zi conta, Andra a demonstrat o eficiență de invidiat. Pe tot parcursul colaborării noastre, comunicarea a fost exemplară. Rezultatul final a fost obținerea creditului ipotecar în condiții avantajoase și într-un timp record.
Mulțumim Andra, colaborarea cu tine a fost o experiență excepțională, marcată de profesionalism, eficiență și o grijă autentică pentru client.
Buna ziua,
Recomand cu mare încredere aceasta companie, au dat dovada de un profesionalism desăvârșit de la început pana la sfârșit.
Mii de mulțumiri pentru implicare. Am colaborat cu Liana Dragnea, care ne-a fost ghidul perfect încă de la început in aceasta călătorie, ne-a explicat fiecare pas si a făcut tot efortul ca totul sa se finalizeze cu succes.
Așteptăm cu interes o noua colaborare.
Publicitate
Recomand serviciile acestei companii, in special pe ale doamnei Daniela Pasareanu cu care am colaborat. Ne-a fost de foarte mare ajutor inca de la inceput si tin sa precizez si sa ii multumesc pt ca ne-a fost alaturi mereu si la orice ora pt toate intrebarile si temerile noastre deoarece a fost primul credit si nu cunosteam deloc procesul. Daniela a fost mereu disponibila si gata sa ne ajute, a obtinut si o oferta buna pt noi in urma unor negocieri. Recomand 100%, o colaborare excelenta!
Cu toate ca am avut parte de o colaborare remote cu dl. Marcovici, acest detaliu nu a stat in fata unei colaborari fara nicio problema, de la creionarea finantarii pana la organizarea intalnirilor cu partile implicare, respectiv reprezentatul bancii, cat si notarul. Felicitari pentru un pachet de servicii fara defecte!
Publicitate
Publicitate
Brokeri profesionali, dedicați, implicați pe tot parcursul procesului de obținere a creditelor.
Oricât de complicat ar părea obținerea unui credit, au căutat și găsit soluțiile cele mai bune pentru mine.
Mulțumesc Costin Filip pentru ajutorul de a obține creditul de nevoi personale.
Și mulțumesc Dragoș Nechifor pentru tot sprijinul, sfaturile oferite pe tot parcursul obținerii creditului ipotecar.
Este a doua oară când apelez la voi și tot ce pot sa zic este că graficul de notare a serviciilor nu acoperă în totalitate calitatea serviciilor oferite de voi. Calitate ce se vede la fiecare pas parcurs, și nu numai. In faptul că nu încetați contactul cu clienții în momentul în care se finalizează obținerea creditului, ci reveniți cu soluții de îmbunătățirea a ratelor pe parcursul creditului.
Fără să stau pe gânduri voi revenii la voi de fiecare data.
Va mulțumim amândurora pentru tot ajutorul și sprijinul oferit.
Am apelat la serviciile Bayer Credit pentru un credit ipotecar si vreau sa ii multumesc b
rokerului Vladuca Augustin de la Brasov care s-a implicat in cele mai mici detalii si consideram ca toate recomandarile pe care le-a facut ne-au ajutat sa luam cele mai bune decizii.Tot procesul a fost foarte simplu si ma gandesc acum cat de mult timp as fi pierdut si cate decizii mai putin bune as fi luat daca nu ne îndruma Augustin.Ma înclin in fata lui!
Recomand cu incredere serviciile acestei companii si indeosebi pe brokerul Liana Dragnea. Sunt la a treia colaborare pe partea de credit ipotecar/refinantare. Au un soft foarte util prin care va comunica rapid ofertele tuturor bancilor cu care colaboreaza in functie de criteriile dvs. Ne-au scutit mult timp pe care l-am fi pierdut aplicand direct la banci.
Îi mulțumesc lui Augustin Vladuca, de la Bayer Credit din Brașov, a fost un real ajutor în refinanțarea creditului. Mi’a explicat procedura în detaliu și m’a ajutat la fiecare pas. M’a scutit de nenumărate drumuri la bănci și m’a sfătuit la fiecare pas pentru a lua cea mai bună decizie pentru mine. A fost o adevărată plăcere să colaborez cu el, dacă voi mai avea nevoie sigur voi apela la serviciile lui Augustin și îl recomand de fiecare dată când am ocazia. Mulțumesc încă o dată, Augustin Vladuca!
Publicitate
Am lucrat cu Liana Dragna si sunt super multumita, este foarte implicata, raspunde oricand si la orice intrebare, depune toate eforturile pentru a implica clientul cat mai putin in partea birocratica si obositoare. Sincer cred ca as fi renuntat la accesarea creditului daca nu era Liana, procesul meu fiind complicat, dar Liana a stat pe pozitii, fapt pentru care ii multumesc si o recomand oricand mai departe.
Am avut plăcerea să colaborez cu BAYER CREDIT pentru obținerea unui credit ipotecar, și pot spune cu încredere că îi recomand oricui dorește să evite orice bătaie de cap. Profesionistul care mi-a făcut această experiență atât de plăcută a fost doamna Liana Dragnea, fără îndoială cel mai bun om de vânzări cu care am interacționat vreodată. Doamna Dragnea m-a scutit de toate drumurile și formalitățile, reușind să obțină pentru mine cea mai bună ofertă de pe piață într-un timp record. Dacă sunteți în căutarea unui broker de credite ipotecare care să vă simplifice procesul și să vă ofere cele mai avantajoase condiții, BAYER CREDIT este alegerea ideală.
Publicitate