Un medic deosebit
Am ajuns la domnul doctor pentru a primi a doua opinie în legătură cu diagnosticul copilașului nostru în vârstă de 7 luni.
În primul rând, am simțit ca îi pasă cu adevărat de suferința noastră și de faptul ca suntem în căutare de lămuriri, pe care le-am și primit. Ni s-a explicat cu mult profesionalism și blândețe pașii pe care putem să îi urmăm în continuare. Am primit ajutor chiar și prin alte recomandări, întrucât specializarea domnului doctor nu acoperea intru totul situația noastră. Am plecat din cabinet cu idei clare asupra aspectelor medicale pe care trebuie să le implementăm, dar și cu o așezare și acceptare a sentimentelor pe care o situație limită în starea de sănătate le aduce.
Mulțumiri atât domnului doctor, cat și întregii sale echipe! Oameni cu suflet!
体験日: 30 June, 2025
体験日: 30 June, 2025